Press "Enter" to skip to content

Orele de Sport înlocuite cu alte discipline. Ministrul Educației a explicat în ce condiții se va face asta

Orele de Educație Fizică și Sport vor fi înlocuite cu alte discipline, a anunțat Ministrul Educației care a spus și în ce condiții se va face schimbul. Sorin Cîmpeanu a spus că în momentul în care orele de Sport nu se pot desfășura în exterior, din cauza vremii, elevii vor face alte discipline.

Schimbări pentru elevi la orele de Educație Fizică și Sport

Din cauza faptului că vremea s-a răcit și de acum va fi din ce în ce mai greu ca orele de Educație Fizică și Sport să se desfășoare afară, autoritățile caută soluții pentru elevi. Potrivit spuselor Ministrului Educației, când orele de Sport nu se pot face în exterior, vor fi suplinite cu ore de la alte discipline, cum ar fi Educație pentru viață.

Decizia stă în mâinile directorilor de școli care pot să facă acest schimb în condițiile în care vremea nu este potrivită pentru ca elevii să facă activități fizice în aer liber.

Având în vedere şi condiţiile climatice, care sunt din ce în ce mai evidente, este clar că nu vor putea fi derulate orele de Educaţie fizică în exterior, din cauza condiţiilor climatice nefavorabile. În acest sens, fiecare director de şcoală poate să suplinească aceste ore de educaţie fizică cu ore din disciplina Educaţie pentru viaţă, spre exemplu, a spus Sorin Cîmpeanu.

Ministrul Educației promite majorarea burselor de merit și de performanță

Sorin Cîmpeanu a declarat că bursele de merit se vor dubla, iar cele de performanță vor crește de cinci ori. Se va întâmpla din semestrul al doilea al anului școlar 2021-2022. Executivul a adoptat o hotărâre prin care a fost stabilit cuantumul minim al burselor, diferențiate pe categorii.

Astfel, s-a stabilit ca bursele de performanţă să crească de cinci ori, de la 100 de lei la 500 de lei, iar bursele de merit să fie dublate, de la 100 la 200 de lei.

Este important de menționat că va creşte plafonul de la care aceste burse vor putea fi acordate, adică de la media 8,50 la media 9,50.

Potrivit Ministrului Educației, în anul şcolar 2020-2021, un număr de 553.000 de elevi au înregistrat medii peste 8,50, iar 347.000 de elevi au avut medii peste 9,50.

Be First to Comment

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *