Press "Enter" to skip to content

Erau în fața altarului, când mirele a întrerupt nunta, spunând că iubește pe altcineva: „Iubirea mea, …”! „EA” era chiar acolo, în biserică! Toți au rămas fără cuvinte când au văzut ce-i face bietei soții în ziua nunții:

Nunta nu reprezintă doar o mare petrecere, ci momentul în care un cuplu de îndrăgostiți își celebrează și își jură dragostea până la adânci bătrâneți.

Dar, această nuntă a fost cu totul specială. În timpul ceremoniei religioase a unui cuplu portughez, mirele a ținut să declare că iubește pe altcineva, iar cuvintele sale imediat au stârnit uimirea invitaților.

Am mai auzit de situații în care unul dintre miri a decis să renunțe la nuntă în ultimul moment, dar din momentul în care Jefferson și-a întrerupt ceremonia, nunta lui a devenit specială.

Bărbatul nu a avut nicio clipă intenția de a-și lăsa soția în fața altarului și să fugă cu altă femeie. Când a venit vremea să facă schimb de jurăminte cu viitoarea lui soție, Jefferson a recunoscut că iubește pe altcineva.

Nimeni nu înțelegea ce se petrece, dar abia când mirele și-a întors privirea către o fetiță care se afla printre invitați, toți cei prezenți au aflat adevărul.

În timpul ceremoniei emoționante, Jefferson nu și-a dedicat viața doar soției sale, Jessica, ci și fetiței sale de 8 ani Giovanna.

Cuvintele frumoase ale lui Jefferson pentru Giovanna, care nu este fiica lui biologică, au făcut-o pe micuță să lăcrimeze.

„Îți ofer dragostea mea. Voi avea grijă de tine și te voi proteja mereu și nu voi lăsa să ți se
întâmple nimic rău”, a spus Jefferson, privind-o în ochi pe Giovanna.

Profund emoționată, fetița a luat microfonul și i-a mulțumit noului său tată.

Cu siguranță acest moment a fost unul de care toți cei care au participat la acestă nuntă își vor aminti cu drag!

Be First to Comment

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *