Press "Enter" to skip to content

BRIGITTE ȘI FLORIN PASTRAMĂ AU FOST PUȘI SUB CONTROL JUDICIAR PENTRU 60 DE ZILE

Noi detalii ies la iveală despre soții Pastramă. Florin și Brigitte și-au recunoscut vina, iar pentru următoarele 60 de zile se află sub control judiciar. Cei doi au fost acuzați de contrafacerea unei mărci, dar și vinderea produselor contrafăcute.

La audieri, Florin Pastramă și Brigitte și-au recunoscut faptele și au declarat că nu au știu că vânzarea măștilor false constituie o infracțiune. Anchetatorii au stabilit că aceste măști vor fi trimise în Franța, la Paris, la celebra casă de modă, iar experții, dacă vor constata că acestea sunt niște copii, vor putea deveni parte civilă în eventualitatea unui proces. Ei acum trebuie să se prezinte la fiecare termen la poliție, să spună dacă-și schimbă domiciliul și să spună din ce își câștigă existența.

Declarațiile oficiale ale Poliției

„Astăzi, 22.07.2021, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Sector 2, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, a pus în executare un mandat de percheziție domiciliară pe raza județului Ilfov, emis de Judecătoria Sectorului 2 Bucuresti, într-un dosar în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrafacerea unei mărci și punerea în circulație de produse contrafăcute.

Totodată, sunt puse în executare mandate de aducere emise pe numele a două persoane, care vor fi conduse la sediul Politiei Sectorului 2 pentru audieri. Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2”, se arată în comunicatul Poliției.

Be First to Comment

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *